Centru pentru wellness si SPA Băile Govora
Băile Govora, Vâlcea
concept
Amplasamentul este situat în sudul Parcului Balnear. Dincolo de cadrul istoric, particularitățile terenului sunt numeroase, motiv pentru care studiul a fost unul complex. Terenul are o topografie abruptă, preluând diferențe de nivel de până la 20 de metri. Acesta a găzduit serele parcului, însă din diverse motive, construcțiile inițiale au fost distruse, iar în prezent regăsim niște clădiri în stare de degradare, fără valoare arhitecturală. În ciuda acestui lucru, memoria locului există, fapt care a dus spre propunerea unei sere ca principal spațiu de primire în cadrul Centrului Wellness și Spa.
Deși terenul este situat în inima orașului, provocarea constă în integrarea într-un cadru natural, motiv pentru care materialitatea este un subiect important. Piatra calcaroasa, resursa autohtona, este principalul material utilizat, întărind imaginea tectonică a unei propuneri arhitecturale dezvoltate în trepte.